– Hai la masă! o chem în timp ce amestec în salată.
– Vin, răspunde din camera ei.
…
– E gata masa!
– Acum.
…
– Hai să aşezi farfuriile!
– Îhîm.
…
– Să îmi spui de câte ori trebuie să te strig ca să vii la masă!
…
Încep să mă enervez, deși știu că e ceva normal la ea și că timpul curge foarte diferit în universurile noastre.
– De cinci ori e suficient să te strig? E gata masa, e gata masa, e gata masa, e gata masa, e gata masa.
Încerc să păstrez un ton glumeț, deși chiar mă exasperează.
…
– HAI LA MASĂ ACUM!
– Nu trebuie să țipi, sunt chiar aici, îmi răspunde.
E senină și zâmbitoare, de parcă ultimele minute nu ar fi fost un ping-pong continuu de replici între noi. Vine agale spre bucătărie și așază liniștită farfuriile în timp ce începe să îmi povestească nu știu ce întâmplare de la școală despre care tocmai aflase din mesajele pe care și le scrisese cu prietenele ei. Universul ei era calm, iar dialogul tensionat dintre noi de mai devreme părea să nici nu fi existat. Oricum nu pentru ea.
Dacă vă recunoașteți în dialogul acesta, atunci și voi sunteți mame de adolescenți.
Numai că dialogul ăsta e unul dintre cele bune, după care poți zâmbi și poți trece ușor mai departe. Nu e sfârșitul lumii pentru nimeni că masa nu e gata chiar când ai visat tu. Alte dialoguri cu adolescentul tău nu sunt, însă, la fel de simple. Adesea nu știi ce să spui. Adesea îți vine să plângi și să râzi în același timp, pentru că îți dai seama cât de mult a crescut copilul tău, dar și pentru că devine tot mai greu să îi fii aproape și să îl ajuți. Asta în cazul fericit în care te mai lasă să îi deschizi ușa sufletului și să îi privești frumușețea, dar și vulnerabilitățile. Se pricepe de minune copilul tău să închidă ușa asta și o încuie cu tot mai multe lacăte grele.
Încearcă să ţii la poză un adolescent, nu-ţi va reuşi în veci. Fotografia asta cu noi două e de acum câţiva ani 
Cred că cel mai greu ne este atunci când îi vedem nesiguri, când nu înțelegem ce s-a putut întâmpla de au devenit atât de lipsiți de încredere în ei, atât de debusolați. Cine sunt eu, ce talent am, ce mă face special, de ce am impresia că nu mă mai pricep la nimic? Chiar dacă nu ați auzit din gura lor aceste cuvinte, ele sunt acolo, în mintea lor care își caută un drum și un scop în viață, care își desenează acum propria imagine și personalitate.
Copiii noștri nu mai sunt doar veseli și inocenți, nu au doar povești amuzante despre școală și prieteni. Au multe întrebări și multă nesiguranță, sunt confuzi. De multe ori se simt singuri, chiar dacă au prieteni buni în jur.
Și încrederea în sine, când și-au pierdut-o, așa, peste noapte? Nu și-au pierdut-o de tot, știu asta, dar, totuși, unde e copilul căruia nu-i stătea nimic în cale, supereroul care se mândrea că poate muta munții din loc? Imaginea lor despre ei înșiși, despre cum arată, despre cum ar vrea să arate, despre cine și cum ar vrea să fie este tulbure, asemenea unei oglinzi aburite. Și ei se chinuie să întrezărească în ea persoana care ar vrea să devină.
Și când au devenit așa de preocupați de cum arată? Unde e copilul care ieșea lălâu din casă, numai să ajungă repede în parc să se joace? Vă mai amintiți când îi spuneați să se pieptene și să își aranjeze tricoul înainte să iasă afară? Acum le e greu să își dea seama cum să se îmbrace, ce li se potrivește mai bine, ce se asortează, ce se poartă. Acum sunt atenți la haine, la păr, la fața lor și văd orice mic defect.
Nu e o vârstă ușoară deloc.
Habar n-am cum să îi ajutăm mai bine. Eu sper doar că voi reuși să îi rămân suficient de aproape încât să îmi povestească cât mai multe și cât mai mult timp de acum înainte. Sper să îmi înghit criticile, pisălogeala, sper să nu o judec niciodată, sper să știu să tac și să ascult atunci când e nevoie, să fiu suficient de atentă încât să văd micile mari schimbări prin care trece.
Sper să întrezăresc pericolele care o pândesc. Dar și să mă bucur de fiecare zi în care devine tot mai mult persoana minunată care va fi.
. . .
Am scris cu mare bucurie aceste rânduri, au fost ca o descătușare a milioanelor de gânduri pe care am început să le am de când Sofia a intrat cu pași repezi în adolescență.
(P) M-au încurajat să scriu prietenii de la Antibiotice, pentru că și ei îi ajută pe adolescenții noștri. Mai ales acum, când au nevoie să se simtă bine în pielea lor, să fie încrezători și să nu lase micile imperfecțiuni ale pielii, inerente vârstei, să le strice imaginea bună pe care trebuie să o clădească despre sine. Special pentru adolescenți a fost creat Tinero, un gel seboregulator regenerant pentru tenul cu tendințe acneice, așa cum au marea majoritate dintre ei în perioada aceasta. Acesta estompează imperfecțiunile, reglează secreția de sebum și favorizează eliminarea coșurilor. Gelul are și acțiune hidratantă, așa că poate fi utilizat zilnic, înainte și după purtarea măștii de protecție, pentru ca pielea să rămână fină și sănătoasă.
Tinero este recomandat de medicii dermatologi și se găsește în farmacii.
Sursa: www.educatiecudragoste.ro
