Își piaptănă părul alene, apoi îl prinde în coadă, cu grijă să nu își facă nicio gâlmă pe creștetul capului. Își spală apoi fața atât de meticulos, că uneori am impresia că-și face masaj facial, deși nu a învățat-o nimeni. Se șterge și își aranjează cu grijă bretonul, apoi se privește în oglindă și se studiază. Mă uit la ea cu drag de fiecare dată înainte să plece din casă. Are deja un ritual fără de care nu iese pe ușă, de aceea am învățat că trebuie să o trezesc devreme sau să am grijă să o trimit la pregătiri în așa fel încât să fiu sigură că are timp pentru acest mic moment de conectare. Îmi pare că e dovada ei de iubire de sine, declarația de acceptare față de ea însăși.
E clar, fetița mea a crescut și deja se privește altfel în oglindă
Uneori, mai găsește câte un coș sau un punct negru care o enervează, iar eu sunt atentă la orice grimasă sau cuvânt care ar putea trăda vreun complex sau vreo frică. Sunt acolo să o reasigur că este frumoasă, orice imperfecțiune ar apărea pe chipul de pre-adolescentă în formare. Din fericire, îmi crește puțin inima când văd că tot am sădit în ea de când abia mergea în picioare are încă efect. Că știe că lumina vine și din frumusețea ochilor gri, dar mai ales izvorăște din ce are în suflet. Că cele câteva coșuri răsărite sub bretonul pe care ea l-a vrut, deși am avertizat-o că s-ar putea să le favorizeze, nu îi știrbesc zâmbetul și nu o fac nicicum mai puțin frumoasă. Că sunt doar semne care arată că a crescut și corpul ei se transformă. Se analizează atent și uneori se mai alintă, plângându-se că și-ar dori să îi fi crescut sânii mai mari sau să fie mai înaltă. Apoi își dă singură răspunsurile, amintindu-și cu voce tare că e timp și totuși nu are nici 13 ani. Îmi dau seama că uneori se dă în ea o luptă, dar deocamdată câștigă vocea blândeții.
Fără să vreau, mă transpun în timp și îmi amintesc de mine la vârsta ei
Și mie îmi plăcea să mă uit în oglindă. În teorie, căci în practică aproape că uram ce vedeam. În ochii mei apăreau doar urechea clăpăugă, alunițele prea proeminente, coșurile pe care mă chinuiam să le ascund sub tone de fond de ten, pulpele care mi se păreau mereu prea groase și șoldurile prea late. Pe atunci, nu aveam cărți în care să citesc despre transformările normale ale corpului, iar mama, deși vorbea cu mine, nu avea nici energia și probabil nici știința să așeze în capul meu cărămizile încrederii bazate pe acceptare și iubire de sine. Nu știu, de fapt, câți părinți din generația alor noștri au știut să facă asta. Singuri a trebuit să ne luptăm cu complexele, cu demonii neîncrederii, cu uităturile colegilor.
Îmi amintesc ca ieri că, dincolo de a fi complexată de cum arătam, mă stresa teribil cum mă îmbrăcam. Mi se părea că nimic nu va arăta pe mine la fel de cool ca pe colega mea, care oricum putea pune orice pe ea, că fermeca lumea cu privirea albastră precum cerul. În comparație cu ea, ochii mei de-un verde incert păreau ca scoși din baltă. Nicio haină nu putea, în opinia mea, să compenseze lipsurile. Nu mai știu exact câți ani aveam când am decis că-s prea urâtă, ciudată și nedemnă de a fi iubită.
Ce știu este că am încercat din răsputeri să sădesc în copilul meu respect, acceptare și iubire de sine
Mi se pare extrem de important ca, pe lângă a le oferi hrană, haine curate și o educație bună, să creștem în copiii noștri ideea că sunt perfect întregi și demni de a fi iubiți și dacă nu sunt prea înalți sau trași prin inel, și dacă tenul lor nu este perfect curat, părul ca al Cosânzenelor din povești, ochii migdalați sau trăsăturile desenate după standardele filtrelor de înfrumusețare din aplicații. Să le dăm curajul să meargă cu fruntea sus, să își spună răspicat părerile, să aibă curaj și, mai ales, să se accepte pe ei înșiși. Spre deosebire de generația noastră, în care “dușmanii” erau, în principal, răutățile colegilor, acum există capcana media și a rețelelor sociale. Acolo se vinde o iluzie de perfecțiune mult mai parșivă decât replica acidă a golanilor de la colț sau ochii enervant de albaștri ai colegei de clasă. În sutele de reels-uri, tik-tok-uri și alte nebunii prin care zapează, copiii văd chipuri și corpuri perfecte, iar până să afle că sunt perfect prelucrate în tot felul de aplicații și programe, răul e deja făcut, strălucirea din interior devine tot mai slabă, iar în mintea lor se formează ideea că nu sunt destul de buni.
Rolul nostru este, printre altele, să îi învățăm să se aprecieze pentru cine sunt ei, dincolo de modul în care arată
Dar, ca sarcina să fie și mai complicată și pentru că nu trăim totuși în pădure, mi se pare important să realizăm un echilibru, care să includă și grija față de igiena personală și corpul lor. Să îi încurajăm pe copii să mănânce sănătos, să nu facă excese de dulciuri sau făinoase, explicând importanța unei alimentații echilibrate. Să le oferim informații despre transformările hormonale și cauza pentru care tenul lor poate suferi modificări și să îi ajutăm să mențină o igienă a mâinilor și feței, astfel încât să reducă efectele excesului de sebum.
Cum spuneam, Ana nu are prea multe coșuri, dar încă de când au început primele semne, am învățat-o de ce este important să se spele pe față, să se abțină să stoarcă coșurile, să nu pună mâinile murdare pe față și să folosească produse de îngrijire potrivite tenului ei. Am mers pe variante simple, de preferință produse naturale și pe cât posibil românești. Am încercat până acum o variantă de săpun cu cărbune negru și apă de lavandă, iar de curând am testat gelul seboreglator regenerant , Tinero®, destinat îngrijirii pielii cu tendințe acneice. Gelul Tinero® este un produs românesc, are un preț accesibil și se găsește în farmacii sau online, pe site-urile farmaciilor. Este recomandat de medicii dermatologi și are acțiune hidratantă.
Având în vedere că a început școala și copiii trebuie să poarte din nou mască multe ore pe zi, ceea ce favorizează apariția coșurilor, spălarea pe față înainte de a pleca la școală și când se întorc mi se pare o formă foarte bună de prevenție.
Ce mi s-a părut extrem de fain este că, dincolo de a fi un produs de îngrijire a tenului acneic, Tinero® este un manifest pentru libertatea de exprimare a adolescenților, pentru promovarea valorilor reale, a respectului și a echilibrului între a fi “cool” și integrat în societate. Dacă aveți copii adolescenți, chiar vă recomand platforma Tineroland. Mie mi-a plăcut mult forma de abordare și mesajele transmise.
Sunt curioasă cum vă descurcați voi cu pre-adolescenții și adolescenții, dacă au apărut deja complexele, dacă ați sesizat probleme de încredere în sine și cum le gestionați.
Sursa: www.ioanamarinescusima.ro
